Energia nucleara

Cu peste cinci decenii in urma, la 2 decembrie 1942, intr-o aripa discret amplasata a Universitatii din Chicago, fizicianul italian Enrico Fermi eliberase certificatul de nastere al energiei nucleare prin construirea primei pile atomice. (in interiorul ei, nucleele de uraniu 235 fusionau printr-o reactie in lant degajand energie). Acest act deschidea o prima poarta spre un gigantic rezervor energetic. Progresele ulterioare ale stiintei in acest domeniu, succedate intr-un tempo surprinzator de alert, nu aveau din pacate sa fie puse in slujba omului; dimpotriva, ele au profilat la orizontul civilizatiei umane cea mai mare primejdie care a planat vreodata in istorie asupra sa. Lansarea primelor bombe atomice asupra oraselor japoneze Hirosima si Nagasaki, constructia bombelor cu hidrogen- atmosferice sau subterane- care nu au incetat sa se inmulteasca, s-au inscris ca episoade din cele mai putin glorioase in epopeea patrunderii tainelor atomului. Caracterul ambivalent al stiintei a capatat, si in acest domeniu, una din formele sale cele mai acute, antinomia creatie-distrugere atingand aici paroxismul. ,,Din timpul Renasterii si pana in zilele noastre- spune Gaston Bouthoul, presedintele Institutului francez de polemologie- progresul cunostintelor, al tehnicii si artelor, intr-un cuvant al civilizatiei, a fost continuu, in ciuda numeroaselor razboaie. Aceasta intrucat capacitatile de distrugere au fost mereu inferioare capacitatilor de creatie si constructie ale omului. Odata cu bomba atomica, pentru prima oara in istorie, acest echilibru este rupt in favoarea capacitatilor distructive”.

Marea dezbatere asupra atomului nu poate avea, asadar, un cadru de desfasurare pur teoretic, ea angajand insusi viitorul speciei umane si al vietii pe planeta noastra. Mai inainte de a se apleca asupra sirurilor nesfarsite de cifre ce ies din calculatoare, mai inainte de a imbraca echipamentul de protectie pentru a intra in laboratorul de cercetari nucleare, savantii isi pun rascolitoarea intrebare daca din rezultatele stradaniilor lor pentru descatusarea energiilor latente din sanul materiei, omul are mai mult de castigat sau de pierdut. Judecand in termeni asemanatori, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, evoca posibilitatea de a se descoperi ,,o substanta sau o arma distructiva de o eficacitate atat de ingrozitoare, incat toate razboaiele sa devina imposibile”. Amenintarea cosmarului atomic ii face pe unii savanti sa pledeze pentru sistarea cercetarilor nucleare si ignorarea cu buna stiinta a perspectivelor pe care aceasta sursa de energie le poate deschide progresului general al umanitatii. O dezbatere de rasunet in acest sens a avut loc, cu ani in urma, intre savantul Edward Teller, considerat drept ,,parintele bombei americane cu hidrogen”, si laureatul suedez al Premiului Nobel, Hannes Alfven. Savantul american, care dezvolta argumente in favoarea intensificarii ,,foamei de energie” a omenirii, fizicianul suedez ii contrapune ideea ca nu trebuie absolutizate posibilitatile energiei nucleare in raport cu alte surse energetice.

Lui Teller, care invoca ,,pactul cu diavolul” al lui Faust, din care eroul goethean iese in cele din urma invingator, Alfven ii amintea ca in aceasta lupta fantastica pentru triumful binelui au fost, in drama lui Goethe, si victime, iar omenirea nu-si poate permite ca acest lucru sa se intample o data mai mult in realitate.

Evident, mersul inainte al stiintei nu poate si nu trebuie sa fie oprit, nici in domeniul nuclear, ca de altfel in nici un alt domeniu al cunoasterii. Dar cercetarile si aplicatiile nucleare trebuie sa aiba, ca suprem comandament, garantarea utilizarii acestei uriase surse de energie exclusiv in folosul omului si al umanitatii, asigurarea tuturor conditiilor pentru ca fiecare tara sa poata beneficia, in deplina securitate si la adapost de orice pericol, de imensele avantaje ale folosirii energiei nucleare in vederea accelerarii progresului si prosperitatii sale.

In domeniul fisiunii nucleare, care in natura s-a realizat, de-a lugul istoriei Terrei, ca proces natural, in cazul aproape al tuturor nucleelor susceptibile de a fusiona, cu exceptia izotopului 235 al uraniului, posibilitatile stiintei si tehnologiei incep sa-si invedereze limitele. Este vorba, in primul rand, de faptul ca reactiile de fisiune produc deseuri radioactive, care, la nivelul unei productii de cateva miliarde de megawati/ora pe an, ar ridica mari probleme pentru protectia mediului si in general pentru securitatea vietii pe Pamant. Mult mai bogata in perspective este reactia termonucleara de fuziune. Cresterea cererii de energie a facut sa se apeleze la energia de origine nucleara. Sursele clasice de energie au inca un rol de jucat, dar ele trebuie sa isi probeze competitivitatea cu energia nucleara.

Ideile afirmate cu luciditatea, competenta si responsabilitatea proprii omului de stiinta in cadrul diverselor reuniuni internationale, oglindesc pregnant preocuparea tot mai marcata a savantilor de a contribui la solutionarea, in interesul fiecarui popor si al intregii umanitati, a problemei crearii unai lumi eliberate de spectrul catastrofei nucleare, a unei lumi in care singura ipostaza a atomului sa fie cea reprezentata de utilizarea pasnica a energiei nucleare.